Mâncarea săracului din Epoca de Aur a devenit un produs extrem de apreciat. Restaurantele de top se întrec acum să includă acest preparat savuros în meniurile lor 10.
Cândva considerat un aliment al săracului, „bucuria” vremurilor gri din Epoca de Aur s-a transformat, în mod surprinzător, în delicatesă de lux. Parizerul, emblematic pentru mesele simple din perioada comunistă, revine astăzi în forță în restaurantele de top și brutăriile artizanale din România – reinterpretat, stilizat și adesea servit în porții gourmet cu prețuri de până la 45 de lei.
Parizerul, de la rație la rafinament culinar
În anii ‘80, parizerul era nelipsit de pe mesele românilor: o felie groasă, puțin elastică, servită între două felii de pâine albă și un strat generos de muștar. Era mâncarea rapidă, ieftină și sățioasă care aducea un strop de satisfacție într-o perioadă a restricțiilor.
Astăzi, același mezel este vedeta unor preparate sofisticate. Într-un cunoscut local din Capitală, parizerul este servit într-o chiflă moale japoneză, gratinat cu cașcaval de Ibănești, completat de muștar artizanal, salată verde crocantă și maioneză de casă. Rezultatul? O explozie de gusturi familiare, prezentate într-o manieră inedită, care atrage nu doar nostalgia clienților maturi, ci și curiozitatea noii generații.
De la cantină la fine dining: cum s-a reinventat parizerul
Antreprenorul Bogdan Alexe explică succesul: „Este un pesmet mai gros de origine din Japonia, l-am pus într-o chiflă de tip burger – japoneza aia care se împărţea duminica la biserică. A fost o provocare să-l facem să arate și să se simtă diferit, dar cu același gust inconfundabil.”
Iar provocarea a fost răsplătită. Clienții plătesc fără să clipească 40-45 de lei pentru un preparat cu parizer reinterpretat, adesea însoțit de cartofi dulci, sosuri de trufe sau microplante decorative.
„Gustul copilăriei”, acum în caserola corporatistului
Nostalgia joacă un rol-cheie în revenirea parizerului pe val. Cei care au crescut în comunism își amintesc cu duioșie sandvișurile împachetate în ziare, iar tinerii – fascinați de conceptul de „retro food” – se înghesuie să guste un fragment dintr-o epocă despre care au auzit doar din povești.
În multe cafenele urbane și spații de coworking, sandvișul cu parizer a devenit parte din pachetul de prânz corporatist. Și nu este vorba despre produsul de raft, plin de aditivi – ci de un parizer de casă, făcut artizanal, fără conservanți, cu carne de calitate și condimente naturale. Kilogramul poate ajunge în magazinele specializate la 60 de lei, semn că „mezelul săracului” a urcat în ierarhia gusturilor contemporane.
Nutriționiștii avertizează: bun, dar cu măsură
Deși reinterpretarea parizerului este binevenită, specialiștii în nutriție atrag atenția că, oricât de apetisant ar fi, consumul zilnic nu este recomandat. Chiar și în forme artizanale, acest tip de preparat rămâne un mezel – bogat în grăsimi și sare.
„Este perfect ca treat ocazional, dar nu trebuie să devină o constantă în alimentație. Diferența o face calitatea ingredientelor și frecvența cu care îl consumăm”, spun nutriționiștii.
Parizerul, deși simplu, a devenit un simbol al reconcilierii dintre trecut și prezent. Este o revanșă a mâncărurilor umile, care, reinterpretate cu creativitate și respect pentru gustul original, pot concura cu orice preparat internațional.
Astăzi, gustul copilăriei comuniste trăiește o a doua tinerețe – de această dată într-o lume liberă, în restaurante premium, în meniuri atent concepute și în farfurii instagramabile. De la chioșcurile din colțul blocului la bistrourile hip din centrul orașului, „bucuria săracului” a devenit gustul rafinat al prezentului.
