Un moment special pentru familia președintelui. Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, prezenți la serbarea de sfârșit de an a fiicei lor. Ce a vrut să facă fiica președintelui
Președintele României, Nicușor Dan, cunoscut pentru discreția cu care își tratează viața privată, a fost prezent miercuri seară la serbarea de sfârșit de an școlar a fiicei sale, Aheea. Alături de el s-a aflat și partenera sa, Mirabela Grădinaru. Cei doi au participat separat la evenimentul care a avut loc într-un cadru festiv, la Teatrul Metropolis din Capitală. Deși au fost prezenți pentru a-și susține copilul, nu au sosit împreună și nu au interacționat public în timpul serbării.

Potrivit unor surse citate de publicația Gândul, atât președintele cât și partenera sa au ajuns la teatru cu aproximativ 30 de minute înainte de începerea spectacolului. Vizibil emoționați, ambii au preferat să nu discute cu presa, păstrând discreția într-un moment dedicat familiei.
Mirabela Grădinaru a sosit prima, însoțită de cel de-al doilea copil al cuplului și de un agent al Serviciului de Protecție și Pază (SPP). A adus un buchet de flori pentru Aheea și a recunoscut, cu zâmbetul pe buze, că avea emoții mari. De asemenea, a dezvăluit că fiica lor urma să interpreteze rolul „vulpiței” în cadrul spectacolului. La scurt timp după sosirea Mirabelei Grădinaru, și Nicușor Dan a ajuns la eveniment. Acesta a evitat declarațiile ample, spunând doar că este „un moment privat” și că nu dorește ca viața de familie să devină subiect de interes public.
Aheea, prezentă la ceremonia de învestire a tatălui ei ca președinte
În vârstă de nouă ani, Aheea a fost anterior în centrul atenției și la ceremonia de învestire a tatălui său ca președinte al României, care a avut loc la Palatul Parlamentului. Atunci, fetița l-a însoțit pe tatăl său și a fost văzută în rândul invitaților oficiali. Ulterior, întrebat de jurnaliști cum a perceput Aheea acel moment solemn, Nicușor Dan a povestit cu un zâmbet că fiica sa „s-a plictisit la discurs”, dar că, în ansamblu, a fost o zi încărcată de emoție pentru toată familia, cu o atmosferă solemnă și mulți oameni prezenți.
După ceremonie, micuța a avut o dorință simplă: să meargă la mall. Președintele i-a explicat însă că o astfel de ieșire ar fi dificil de realizat, din cauza vizibilității crescute și a riscului de a fi recunoscut și abordat pentru fotografii