Doliu în lumea teatrului. Actrița Cristina Deleanu, directoarea din „Liceenii", a murit
Lumea artistică românească este în doliu. Actrița Cristina Deleanu, o figură emblematică a teatrului și filmului românesc, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani. După o carieră de peste 60 de ani, în care a adus emoție, profunzime și eleganță pe scenă și pe ecrane, artista a plecat discret, lăsând în urmă o amprentă puternică în sufletele spectatorilor și ale colegilor de breaslă.

Vestea tristă a fost anunțată de Marina Almășan
Vestea tristă a fost anunțată de realizatoarea TV Marina Almășan, o apropiată a actriței. „Nu te poți obișnui că un om bun nu mai e. Să o odihnească Dumnezeu în lumea Lui, merita Cristina. Mi-a spus că nu se simte bine… A fost tot timpul optimistă, chiar dacă avea probleme de sănătate. Încerca să rămână senină în mijlocul unei lumi care, adesea, o întrista”, a declarat Almășan, profund îndurerată de pierderea prietenei sale.
Cristina Deleanu a fost cunoscută publicului larg mai ales pentru rolul directoarei din filmul Liceenii, unde îi tempera cu farmec și autoritate pe profesorii Socrate și Isoscel. Alături de soțul său, actorul Eugen Cristea, a format un cuplu de referință în lumea artistică românească. Deși au cunoscut succesul deplin, cei doi au ales în ultimii ani o viață mai retrasă, departe de lumina reflectoarelor.
„Mie, personal, mi-au cam ajuns cei 60 de ani de teatru"
„Mie, personal, mi-au cam ajuns cei 60 de ani de teatru. Nu că nu m-aș mai simți în formă, dar acum nu mai e obligatoriu să urc pe scenă. Soțul meu, însă, este în plină activitate. Eu mai scriu, mai citesc…”, mărturisea actrița într-un interviu recent, în care vorbea cu luciditate, dar și cu împăcare, despre distanțarea sa de scenă.
Cristina Deleanu a avut o carieră bogată, cu roluri marcante în teatru, televiziune, film și radio. În anii ’80, a fost o prezență constantă în piese de teatru radiofonic și de televiziune, precum La musica sau Enigma din testament. De asemenea, a jucat în numeroase filme: Destine romantice, Acțiunea Zuzuc, Scopul și mijloacele, Un petic de cer, Anotimpul iubirii, Extemporal la dirigenție, Moartea unui artist, Taina jocului de cuburi și, mai recent, în seriale TV precum Om bogat, om sărac, Vrei să fii mama mea? și Aniela.
Vocea sa caldă a fost auzită și în desene animate, pe care le-a dublat alături de Eugen Cristea, iar drepturile de autor i-au oferit o mică sursă de venit în anii de retragere.