Ce mister ascunde această movilă dintr-un sat din România. Se spune că sub ea ar fi înmormântată o prințesă alături de două vase pline cu aur
Într-un colț uitat al Moldovei, pe malul Prutului, lângă satul Rîșești din comuna Drânceni, județul Vaslui, se înalță o movilă enigmatică. Cu o formă conică aproape perfectă și o bază de aproximativ 150 de metri, Movila Răbâia pare mai degrabă opera unui uriaș decât a mâinilor omului. Și totuși, toate indiciile arată că ea nu este o simplă creație a naturii, ci un tumul străvechi, plin de mistere și povești adânc înrădăcinate în memoria colectivă a locului.
Deși timpul a acoperit cu uitare multe din secretele sale, Movila Răbâia continuă să stârnească imaginația: legendele vorbesc despre o prințesă îngropată aici, păzită de două vase pline cu aur, iar bătrânii din satele din jur mai șoptesc și azi despre comori, ecouri misterioase și blesteme.
O domniță tătară și lacrimile unui tată războinic
Cea mai răspândită legendă, notată în „Cronica Hușilor” de episcopul Melchisedec, amintește de o prințesă tătară pe nume Raba, fiica unui han care, în urma unei tragedii neelucidate, a fost ucisă chiar de tatăl ei. Copleșit de durere, hanul ar fi poruncit ridicarea unei movile uriașe în memoria fiicei sale, care să-i poarte numele. De atunci, localnicii o numesc „Movila Răbâia”.
Legenda are o vibrație poetică, aproape biblică, în care dragostea, moartea și dorința de a eterniza amintirea se întâlnesc într-un peisaj molcom moldovenesc.
Scenarii sângeroase din vremuri scitice
O altă versiune, poate și mai veche, aduce în scenă epoca scitică. Se spune că un rege scit, Tahtazur, a capturat o prințesă a geților, fiica unui anume Băla, și, impresionat de cruzimea ei sau poate de curajul fără margini, a hotărât s-o ucidă. Întreaga armată scitică ar fi jucat apoi un rol ritualic: soldații au ridicat mobilă într-o singură noapte, pentru a-i marca mormântul. Această legendă, deși la fel de lipsită de dovezi ca și prima, conectează movila la marile migrații ale popoarelor din stepa pontică.
Comori, ecouri și întâmplări bizare
În 1912, scriitorul V. Al. Enache consemna relatările bătrânilor satului. Printre cele mai tulburătoare se numără legenda Domniței, o femeie frumoasă și demnă, îngropată pe un jilț de piatră, între două boloboace pline cu galbeni. Se spune că, dacă bați cu ceva greu la baza movilei, se aud ecouri goale, ca și cum înăuntru ar fi o sală. Bătrânii jurau că în copilărie găseau oase, cioburi, vase de lut și chiar arme vechi. Unii chiar credeau că săpăturile au fost oprite de o forță misterioasă care i-a înnebunit pe muncitori.
Încă din 1876, maiorul Mihail C. Cerchez, arheolog militar, a realizat primele cercetări serioase. A tăiat o secțiune din movilă, dar nu a găsit decât câteva oase, cioburi și urme de silitră – dovezi modeste, dar care confirmau că tumulul este de origine umană.
În deceniile ce au urmat, istorici ca Gh. Ghibănescu sau lucrători anonimi au continuat cercetările. Descoperirile au fost fragmentare – vârfuri de săgeți, pietre uriașe dispuse geometric, indicii de gropi funerare – dar nicio relicvă concludentă despre identitatea celor înmormântați sau despre epoca exactă a construirii.
Ipoze științifice: de la sciti la geți
Profesorul Tiberiu Dogariu, în baza unor analize comparative, plasează ridicarea movilei undeva între secolele VI-III î.Hr., la granița dintre influențele scitice și tracice. Potrivit acestuia, Movila Răbâia ar putea fi parte a unui lanț de tumuli ritualici, care marcau tranziția de la dominația scitică la emergența puterii geto-dacice. Studiile asupra grupului „Huși-Suruceni” par să susțină această teorie.
Poziția geografică a movilei, aproape de o veche trecătoare a Prutului, indică și o posibilă utilitate strategică: punct de observație, cetate de pământ, poate chiar un cap de pod fortificat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Unele voci susțin că aici s-ar fi fabricat praf de pușcă, iar altele leagă locul de prezența lui Dimitrie Cantemir și Petru cel Mare, în timpul războiului ruso-turc din 1711.
Totuși, forma movilei, lipsa unor materiale dure și legendele asociate sugerează că scopul său inițial a fost probabil ritualic sau funerar.
