Ce salariu neașteptat au românii care lucrează în agricultură, în Elveția: „Nu vor reducerea programului”
În fiecare an, mii de lucrători sezonieri se îndreaptă către Elveția, pentru a munci în agricultură. Aceștia petrec luni de zile în țara din inima Alpilor, unde muncesc în condiții dificile, iar salariul este unul surprinzător de mic, pentru standardele din Elveția.

Asociația Producătorilor de Legume din Elveția a precizat faptul că numai în cursul anului trecut, undeva în jur de 28.000 de oameni au lucrat sezonier în agricultură, în această țară. Cei mai mulți dintre aceștia vin din estul Europei, din țări precum Polonia, cât și România. Munca este una dificilă, iar autoritățile elvețiene nici nu pot spune cu exactitate câți oameni lucrează, în realitate, sezonier în țară.
Iar potrivit directorului Asociației Producătorilor de Legume, Matija Nuic, salariul acestor oameni nu reflectă deloc dificultatea reală a muncii pe care o prestează. În mod obișnuit, ei lucrează undeva în jur de 55 de ore pe săptămână, iar condițiile de muncă sunt dificile. În general, un muncitor sezonier primește un salariu de 3.450 de franci, din care se scad 990 pentru cazare și hrană, acestea fiind asigurate de angajator.
Ce salariu primesc muncitorii sezonieri în Elveția
Practic, acestor oameni le rămâne în buzunare suma de 2.460 de franci elvețieni. Și dacă facem conversia în lei, vedem că este vorba despre un salariu de aproximativ 12.800 de lei. Pentru standardele din țara noastră, acest salariu este unul uriaș. Însă, în Elveția, această sumă este una destul de mică.
În plus, angajatorii au o mare autonomie atunci când stabilesc condițiile și programul de muncă. În mod surprinzător, agricultura nu intră în incidența legii muncii din Elveția, așa că lucrurile pot să difere enorma de la canton la canton.
Condițiile de muncă sunt foarte dificile
Asociația Producătorilor de Legume a propus deja ca limitarea numărului permis de ore de muncă să fie redus la 49,5, iar unele cantoane au și adoptat această măsură. Însă, chiar muncitorii nu sunt mulțumiți de aceste schimbări, deoarece ei preferă să muncească cât mai mult într-un timp cât mai scurt, pentru a economisi bani cu care să revină acasă.
În condițiile de față, munca în agricultura elvețiană este una extrem de dificilă, iar condițiile pe care muncitorii sezonieri le găsesc la fața locului pot diferi enorm, în funcție de angajator.